1

1

duminică, 9 octombrie 2016

Înscriere concurs eseuri ZEI 2016

Colegiul Național „Sfântul Sava”  vă invită să participați la concursul de eseuri din cadrul celei de-a douăzeci și șasea ediții a festivalului Zilele Eugen Ionescu,înscris în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale,  nr. 26362 din 10.02.2015, A2, pozitia 26.

Tema colocviului: Eugen Ionescu & avangarda.
În abordarea temei, elevii vor avea în vedere elaborarea unei lucrări în care să surprindă legătura dintre Eugen Ionescu și avangarda românească (arte plastice, literatură, muzică etc). Eseul se poate axa asupra oricărui aspect (social, ideatic, artistic etc) relevant pentru abordarea temei date. 
Număr pagini: patru pagini de conținut plus pagină de titlu (unde să fie trecute numele lucrării, numele concurentului, liceul, numele profesorului coordonator) și bibliografie
Formatare: standard, Times New Roman, dimensiune caractere 12, spațiu de 1,5
Bibliografie recomandată: „Nu”, „Cântăreața cheală”, „Scaunele”, „Lecția”, „Rinocerii”, „Regele moare”. Pe lângă aceste lucrări aparținându-i lui Ionescu, recomandăm următorii autori: Gherasim Luca, Benjamin Fundoianu, Paul Celan, Ion Vinea, Tristan Tzara, Geo Bogza, Gellu Naum, Sașa Pană, Urmuz.

Lucrările vor fi trimise prin poștă la adresa Strada General Henri Mathias Berthelot 23, București până  pe 18 noiembrie, data poștei. Pe lângă lucrarea elevului, coletul trebuie să conțină un plic timbrat autoadresat.

Înscrierile se pot face atât la secțiunea în limba română, cât și la cea în limba franceză.

Colocviul va avea loc vineri, 25 noiembrie 2016. 

Persoane de contact

Victor Lișman
e-mail: victorlisman@yahoo.fr
tel: 0723667956

Horia Tiugan
e-mail: horia_tiugan@yahoo.com
tel: 0748604470